stillthesame

acceasi strada, aceeiasi oameni, acelasi pom(zarzar, mar...)...poate lipsesc totusi doua fete care sa stea fiecare pe trotuarul ei pentru a avea cateva momente de liniste, fiecare cu ea insasi, pentru ca la un interval de 5 min sa revina la acceasi distractie cotidiana si amuzanta, cand lumea nu mai conta pentru ca era a lor. Nimeni nu ne-a luat locul, nimeni nu mai urla pana tarziu in noapte, nimeni nu mai escaladeaza pomii sub privirile isterice si pline de groaza ale vecinilor, fie ei cu ocupatie, sau fara. Cand eram mica ma distrau toate povestile acestea care se repetau la nesfarsit, aceeasi distractie reluata la nesfarsit, acceasi oameni. Dupa o pauza de 20 de ani ma plictisesc, ma arunc in lamentatii plictisitoare si deprimante si las totul in urma ca si cum nu as apartine acestui peisaj, ca si cum nici nu stiu despre ce vorbesc ca sa ma aflu in treaba... cu si despre mine.
E bine sa stai cateva zile, sa respiri,sa nu mai gandesti, sa ai senzatia ca esti in mijlocul unui peisaj unde nimic nu se schimba, insa dupa sa fugi..trebuie sa te intorci(chiar daca nu vrei simti ca trebuie) dar nu prea repede.Te sufoca acest calm aflat intr-un illo tempore..nedefinit...nescris...unde oamenii care traiau intr-un anumit fel, si simteau orasul ca pe ceva al lor, care il considerau un punct de reper,acum nu-l mai resimt la fel. Am vazut oameni noi, oameni care nu-mi plac, si nu mi-ar placea niciodata. Lumea pestrita care-si face loc aici ma dezgusta, pentru ca mi-a luat ce era al meu si-mi placea...am nevoie sa ma intorc dupa ceva timp ca sa nu mai resimt asa de apasator aceasta atmosfera iluzorie si inca sper ca tranzitorie....