happy like a butterlfy

fericirea se poate ascunde pentru cateva clipe intr-o ploaie primavarateca de petale roz, intr-o gradina regala unde gandurile trec pragul imaginatiei....

personal Jesus

Desi Pastele a ramas in urma cu o saptamana, gandurile mele cu privire la sentimentele pascale se astern abia acum in spatiul virtual..pe hartia alba a ecranului scriu ca in 23 de ani nu mi-a fost dat niciodata sa-mi petrec sarbatorile departe de familie, de tara.In prag de 24 am sarbatorit Pastele in Bruxelles, intr-un mod mai atipic si intr-un cadru mai restras.
Consider ca sunt o persoana care crede in Dumnezeu, desi religia este o optiune personala, mai ales decizia de a crede in ceva care e mai mare decat tine, si care poate fi doar un Big-brother zilnic. Observ insa ca sunt inconjurata de oameni pentru care prietenia cu Dumnezeu este ceva foarte indepartat,pentru care a petrecere sarbatorile nu e nimic mai mult decat o zi foarte obisnuita pe care o poti petrece in parc, la spalat rufele in coltul strazii, sau stand pur si simpu acasa si uitandu-te la un film. Oare o fi mult mai simplu si mai constructiv sa crezi numai in tine insuti? oare este suficient doar a crede in acel ceva care nu este decat propria noastra persoana..?
In Bruxelles exista din cate am inteles si o biserica in totalitate ortodoxa.Slujba de Inviere insa multa lume a decis sa o petreaca la o biserica din centru, in cadrul careia se afla un altar ortodox-romanesc.La ora 11 in fata bisericii era plin, limba oficiala deja nu mai erau franceza, engleza, flamanda, sau orice alta limba pe care o auzi zilnic pe strada-era limba romana, si totodata era atat de ciudat sa-ti auzi numai propria limba. Era un amestec si o ingramadeala omogena de romani-obisnuiti, cocalarul sub toate formele lui(cunoscute mai nou in Atlasul de mitocanie urbana), pitzipoance(idem cocalar), si alti compatrioti de etnie-roma. Afacerea cu lumanari era in toi:pt tine frumoaso o las la 1.5 euro...macar atat intrucat in biserica se vindeau lumanarile la pret de 3 euro...
Am uitat sa precizez ca biserica mai sus amintita, este oficial biserica unde poti face pipi, la propriu. Exista pe o laterala, un spatiu, mai mult sau mai putin amenajat sub cerul liber, unde specimene de sex masculin, isi pot face nevoile in voie...
Si daca tot sunt la subiectul biserici pe langa biserica St Catherine( oficializata intru satisfacerea nevoilor fiziologice), aseara mi-a fost dat sa ajung la o petrecere super mediatizata in spatiul urban bruxellez, care s-a desfasurat intr-o biserica..Picturile cu Iisu si Maria au vegheat toata seara adunatura care se zbantuia in acorduri de indie, electro, pop si rock'n roll.Si normal si la biserica satisfacerea nevoilor costa nici mai mult nici mai putin de 50 de centi.Ma tot intreb daca nu s-au gandit niciodata sa faca o diferentiere la pret pentru cat timp petreci inauntru, depinzand de nevoia de moment..

trenduri

-spectacol in parc..mai degraba circ pentru copii intrucat majoritatea spectatorilor nu pareau sa aiba mai mult de 10 ani
-pe o strada centrala, un fel de Victoriei bucuresteana, un domn, in jur de 60 de ani isi plimba catelul si a profitat de plimbarea cotidiana pentru a s-i face nevoile;si catelul parea uimit de faptul ca stapanul isi insusise comportamentul canin..i era rusine sa-l priveasca sau statea de paza...
-noua moda la fetele de 15 ani:boxerii peste blugi... ori au uitat ordinea in care trebuie sa si puna hainele dimineata, ori moda nu mai are nici o limita:))))

still enjoying the spring

cap ou pas cap?

C'est pas ça l'histoire de nos vies?

les gens qui doutent

"Les gens qui doutent", Anne Sylvestre, 1977

J'aime les gens qui doutent

Les gens qui trop écoutent

Leur coeur se balancer

J'aime les gens qui disent

Et qui se contredisent

Et sans se dénoncer

J'aime les gens qui tremblent

Que parfois ils ne semblent

Capables de juger

J'aime les gens qui passent

Moitié dans leurs godasses

Et moitié à côté

J'aime leur petite chanson

Même s'ils passent pour des cons...

J'aime ceux qui paniquent

Ceux qui sont pas logiques

Enfin, pas comme il faut,

Ceux qui avec leurs chaînes

Pour pas que ça nous gêne

Font un bruit de grelot

Ceux qui n'auront pas honte

De n'être au bout du compte

Que des ratés du cœur

Pour n'avoir pas su dire

Délivrez-nous du pire

Et gardez le meilleur

J'aime leur petite chanson

Même s'ils passent pour des cons...

J'aime les gens qui n'osent

S'approprier les choses

Encore moins les gens

Ceux qui veulent bien n'être

Qu'une simple fenêtre

Pour les yeux des enfants

Ceux qui sans oriflamme

Les daltoniens de l'âme

Ignorent les couleurs

Ceux qui sont assez poires

Pour que jamais l'Histoire

Leur rende les honneurs

J'aime leur petite chanson

Même s'ils passent pour des cons...

J'aime les gens qui doutent

Et voudraient qu'on leur foute

La paix de temps en temps

Et qu'on ne les malmène

Jamais quand ils promènent

Leurs automnes aux printemps

Qu'on leur dise que l'âme

Fait de plus belles flammes

Que tous ces tristes culs

Et qu'on les remercie

Qu'on leur dise, on leur crie

Merci d'avoir vécu

Merci pour la tendresse

Et tant pis pour vos fesses

Qui ont fait ce qu'elles ont pu...

gone with the sun

Soare si senin, chef de viata.Semnele unei saptamani care a inceput si s-a sfarsit pe masura.Bruxelles este un oras frumos in lumina soarelui si a cerului senin.Detaliile minore din jur iti par niste obiecte de studiu de o importanta neobisnuita.Mi-a zambit din nou cand am trecut azi pe langa ea, dar parca acum incep sa observ cu adevarat ce se intampla in jur...c'est aussi mon fabuleux destin qui m'attend...

what's wrong with this world?

Din ciclul se intampla si pe la altii, mai precis in Bruxelles.

Te duci la film.Coada mare inauntru.Ceva mi se pare in neregula, vazand ca toata lumea se pregatea sa plateasca cu cardul.Mai bine intreb daca pot plati normal,fara sa fac coada la bancomat.Cine stie poate merge mai repede.NU, trebuie sa iesi din cladire, sa mai mergi inca 20 de m pana la cealalta intrare a cinematografului.Ajungi in cele din urma sa cumperi bilet, dupa ce filmul incepuse deja de 5 min.Vrei sa intri in sala, numai ca se pare ca sala unde se deruleaza filmul este: de "l'autre coté".Revi de unde ai plecat, iti rupe biletul, mai urci 2 etaje si in cele din urma, confortabil asezat, mai urmaresti inca 10 min de publicitate.Oare de ce publicitatea nu putea fi lasata de l'autre cote?
In ciuda micilor neintelegeri birocratice care ne omoara cu zile, vremea isi arata o faţă mai putin necunoscuta de cateva zile.Cald, senin, si soare...

messing in its peaceful life

detalii inconsecvente

-mesaje subliminale ale unei arogante exprimate prin toti porii;
-o voce pierduta, inecata intr-o tuse seaca;
-o amabilitate debordanta ascunsa in spatele unui chip de nedeslusit;
-a little star watching me from far far away;
- a reason to be myself;
-un detail qui tue;
-covering letters, covering a person i don't really know;
-motivation for Green Peace;
-protege moi;
-somn dorit, visat, imposibilitate de a visa cu adevarat;
-o neasteptata liniste venita de sus;
-niste nori care se misca cu viteza neinchipuita a vantului noptii.
-e noapte.e tarziu.Unii ar trebui sa doarma.Unii dorm.Unii isi doresc asta.Unii viseaza cu ochii deschisi...

zgomote

Incerc sa dorm.Incerc sa ma trezesc.Nu stiu cat am reusit sa dorm.Stiu ca lumea vorbea, era mult zgomot, tramvaiele deja incepusera sa circule.Era noapte si nu desluseam printre zgomotele noptii voci familiare care sa ma lase sa ma apropii.Ramasesem in mijlocul drumuluil fara sa stiu unde sa ma duc.Vedeam o lumina in negura noptii dar mi se parea ca se indeparteaza cu fiecare pas pe care-l faceam spre ea.Trebuia sa caut un drum de iesire si nu-mi venea nimic in minte.Nu vedeam unde sa ma duc. M-am oprit.Zgomotele se auzeau din nou de data asta din ce in ce mai aproape.Nu era nimic familiar in tonalitatea lor dar faptul ca le auzeam ma facea sa ma simt in sigu.
Era cald, mult prea cald in jurul meu.Cu siguranta trebuie sa fi avut febra...in curand se facu liniste.Am adormit din nou.Vocile disparusera in negura noptii.Tramvaiele trebuie sa fi disparut si ele...

long way home

friday

ieri/azi/maine

De multe ori am un joc absurd pe care-l joc cu mine insami.Ma intreb acum ce voi face la anul pe vremea aceasta(poate au multi acest joc, dar tin sa precizez ca este al meu si e special).Anul trecut ma intrebam cu siguranta pe unde ma vor mai purta pasii anul acesta. Cred ca pe la inceputul lunii martie, stiam ca voi schima cu siguranta peisajul...in rest totul era la fel de neclar.

Cand eram mica ma intrebam ce o sa ma fac cand voi fi mare...Sunt Mare.Ma intreb cand am crescut si am ajuns sa urasc sa iau decizii de om matur.Ma aflu la mijloc de drum intre lucruri concrete si o aparenta a lor. Acum nu ma ma intreb ce o sa fac cand o sa fiu mare-Interogatiile au trecut de partea lor. Am oameni in jur care nu uita niciodata sa-mi repete la nesfarsit: ce faci? ce ai vrea sa faci?dar chiar nu te-ai gandit unde vrei sa ajungi? Intrebarile acestea imi provoaca un dezgust existential si mai mare. In afara ca sunt mereu in cautarea unui sens existential cat de cat reconfortant, acest univers fragil trebuie sa fie mereu zdruncinat.Deocamdata intrebarile lor sunt retorice...
Nu ar fi mai bine sa raspundem clar si sincer..nu am nici cea mai vaga idee ce vreau sa fac, nu stiu unde voi fi maine si ce voi face poimaine, nu stiu ce caut aici si unde as vrea sa fiu...Viata poate a inceput acum 23 de ani cu un NU, care se va transforma la un moment dat in DA si voi putea raspunde tuturor intrebarilor.
Oamenii au sisteme de preferinte bine stabilite, eu inca ma ocup de ierarhizarea lor pentru a avea ce alege la urma.

ziua in care mi-am bagat picioarele(propriu/figurat)

Si la intrebarea fetisul tau care ar fi, ca raspuns la fetisul felinarelor, de pe blogul lui Alex...

ar fi cam urmatorul, cu precizarile ca nu este un fetis...se mai intampla sa faci poze la picioare:D

sa fie oare primavara?

printre nori si ploaie, primavara incepe sa se faca simtita.drumul e greu, dar sigur..De 2 zile ma trezesc intr-un soare orbitor, si chiara daca nu dureaza prea mult, stiu ca primavara e undeva pe aproape...

ce este fiinta?

Dupa 4 ani stau si ma intreb..este vorba de regres sau progres?...Au trecut 4 ani cautand ceva,..am ajuns aici cautand tot acel ceva.Nedefinit, imuabil, nepieritor.
Incerc sa-mi dau seama daca este vorba de prezent sau de trecut.Traiesc acum pentru a trai intr-un deja-vu al fiintei.Se intampla lucruri concrete(merg la cinema, vad ultimele 2 filme care in momentul prezent si-ai si disputat oscaruri-le, me intrebi de ce mi-a placut mai mult Slumdog millioniare sau Benjamin Button), si a 2a zi la facultate ma trezesc vorbind despre logos.Nu ma intreb ce e in neregula..ma intreb daca cumva am oprit timpul si de 4 ani incoace ma tot intreb ce vroia Parmenide sa zica...
Nu in jurul acestei rostirii, a acestei ordini ascunse din spatele aparentelor lucrurilor se afla tot sensul existentei noastre? Poate nu are rost nimic din ceea ce facem, ce am vrea sa facem.Trebuie doar sa stam sa ne intrebam ce este fiinta.In acest context intervine Parmenide care spune ca fiinta este; nefiinta nu poate fi gândită. (un zambet la seminar nu te ajuta mereu sa iei o steluta..fiinta era mai presus de zambet)..ma refer aici la colegii/colegele care incercau sa treaca mai presus de fiinta cu un loc in prima banca si cu un zambet mai sus de decolteu...
Poate locul meu nu este aici.Am ramas de fapt suspendata in timp, si nu am reusit sa gasesc drumul mai departe...Hiedegger imi zambaste de pe coperta cartii de pe birou care asteapta sa fie citita zilele astea( Eseuri si conferinte).Intre timp mai am o problema de rezolvat cu Platon si al sau Banchet..mai bine zis cu al sau elogiu despre iubire, numai ca tot acum 4 ani, am aflat ca nu exista decat o aparenta inselatoare...
"prin afirmarea identitatii, caci ceea ce este nu poate sa nu fie, iar ceea ce nu este nu poate sa fie – pentru ca fiinta a fost este si va fi."Parmenide...si deschid Heidegger "Ce inseamna a gandi?"dar asta este alta poveste..nu vreau sa deconstruiesc totul intr-o seara
va urma...poate cand voi intelege ca"omul poate gandi in masura in care ii este permis"...unora le este permis sa gandeasca prea mult...

vise(partea 1)

Cand suntem mici visam sa devenim mari dintr-o data, sa treaca mai repede copilaria, sa putem facem si noi ce fac parintii nostrii.Esti suparat ca esti mic si nebagat in seama...

Cand eram mica imi doream sa ajunga mai repede ziua in care voi putea sa ajung la masa fara sa-mi intind mainile si sa pot vedea ce se afla pe ea. Imi doream sa ajung cat mai sus, pentru ca inca nu stiam ca intotdeauna se va afla ceva si mai sus.Era constiinta simpla a unui copil care credea ca un un concept simplu, cel de inaltime nu era relativ..exista undeva acolo sus totul.
Era un vis simplu de copil, iar timpul m-a ajutat sa-l indeplinesc.Visam sa pot alerga toata ziua, sa-mi petrec noptile ca si cum ar fi o continua zi, sa ma joc pana la epuizare, de altfel un concept necunoscut( crezand ca nu am sa ma plictisesc vreodata). Visam sa fiu mare, sa fiu bagata in seama, sa conteze ceea ce spun, sa pot simti ca imi pot argumenta ideile clare pe care aveam impresia ca le detineam ca pe o comoara ascunsa de care nimeni nu era constient.
Ma visam mare, visam ca puteam sa fac orice si ca eram in stare sa cred ca totul tinea de faptul " de a deveni mare". Nu conta ce vis aveai, erai sigur ca odata cu trecerea timpului pe care o asteptai cu nerabdare, totul se va indeplini. Inca nu puteai sa ajungi sa vezi ce se afla pe o masa, dar stiai ca in momentul ca vei fii la acceasi inaltime cu parintii tai, nu avea sa mai conteze nimic.Erai mare si nu-ti mai trebuia nimic..
Era o chestiune simpla de timp sa-ti dai seama ca ai ajuns mare, si parca visele din copilarie erau o banalitate.Ai ajuns in punctul in care totul conteaza si nu poti sa astepti numai ca sa treaca timpul.Continui sa ma joc cu timpul, crezand ca de data asta as putea sa-l opresc.
Am ajuns sa ma joc cu concepte, idei, care vor fi intotdeauna mai mari ca mine. Am ajuns sa cred ca poate nu mai pot sa-mi visez viata ci doar trebuie sa o accept asa cum este ea....

one thought for this day

"Some people can never believe in themselves, until someone believes in them... "

Chaotic

Te trezesti dimineata, si dupa cateva saptamani bune, camera este inundata de ceva luminos..mhh, poate e doar un vis, te gandesti sa te culci la loc, poate acest vis nu se va sfarsi..Insa somul a disparut, ceasul a sunat deja a 4a oara;poate e momentul sa infrunti din nou realitatea si sa faci fata cu brio zilelor ploiase si friguroase.Nu, nu e un vis, soarele a aparut din nou pe cer, e senin, te trezesti din nou la viata

Banal sa vorbesti despre aparitia soarelui, dar avand in vedere ca de cateva saptamani nu s-a mai aratat, acest moment poate fi cu siguranta un motiv bun de sarbatoare.Oamenii sunt mai veseli, poti descifra mai bine ce se intampla in jur, simti ca existi din nou, ca te-ai trezit dintr-un vis ploios care se repeta la nesfarsit si cautai cu disperare o cale de iesire...
Te plimbi, vrei sa opresti timpul, sa furi soarele si sa traiesti intr-o simbioza totala...In curtea unui liceu niste copii joaca elastecul..nimeni nu poate sa intervina in jocul lor... par sa fie cei ma buni prieteni ai soarelui... dar te intrebi pentru cat timp...
Banal sa continui sa vorbesti despre soare;a inceput sa ninga...10 minute sunt alocate unei ninsori ca din povesti;simti ca nu se va mai opri, ca te vei scunfunda din nou...dar nu, ninsoarea s-a oprit, soarele si-a contestat din nou terenul, pentru ca peste putin timp sa inceapa sa ploua.
Nu poti sa nu iubesti aceasta vreme..pentru ca daca nu ai iubi-o, te-ai fi inecat demult:D

......

fericirea era ascunsa intr-o clipa...a trecut...m-am hranit cu iluzia ei pana am cazut din nou.Incerc sa o pot recupera dar nu mai gasesc drumul, nu mai ajung la ea, nu mai am vise care sa-mi reitereze starea de beatitudine pierduta....o stare creata, o plasmuire a imaginatiei in cautare de perfectiune...
oricum de trait, traim la nivel teoretic, ne hranim cu concepte, care ne determina sa speram, sa visam...practic, nu stiu ce e sa traiesti cu adevarat, nu stiu ce e adevarat, nu stiu sa fi ajuns sa o constanta la care sa te poti raporta de fiecare data si care sa te ajute sa te ridici, sa o iei de la capat...
este doar inceputul unui nou drum..desi am alergat spre altceva, aparent ma aflu in acelasi punct..maine ma voi ridica din nou..de data asta nu stiu spre ce alerg, dar cu siguranta imi voi da seama la un moment dat ca am cazut prada aceluiasi joc..isn't it funny that life's a bitch?

happines is not an ideal of reason, but of imagination(Kant)

o incursiune rapida prin ziua de vineri

Din ciclul se intampla in Bruxelles, si de data asta nu in Romania...intr-o zi de vineri, cand te intrebi daca Bruxelles nu se va ineca la un moment dat de atata ploaie, lumea isi urmeaza ciclul normal al vietii. Aceleasi masini care se duc in toate direcţiile, aceleasi feţe la supermarket...Ajungi in fata unui restaurant intalienesc, unde se pare ca regula fumatului interzis inauntru se aplica spre deosebire de alte locuri de aici. Intotdeauna la intrarea restaurantului se afla cineva care isi fumeaza linistit ţigara..astazi in faţa localului se afla o femeie.Existenta ei parea ca se deruleaza intr-o nepasare totala, fata de toti trecatorii care treceau, si care incercau sa se fereasca de ploaia care nu se mai sfarsea.Se poate ca ea sa fi inteles ca la un moment dat legatura ta cu ploaia trebuie sa devina o legatura destul de stransa, sa incepi sa traiesti intr-o simbioza totala, sa o simti a ta, si sa nu ii mai constati de fiecare data aparitia..de ceva vreme zilnica...
ploaia ii crea o lume a ei, picaturile pareau nu ca o deranjau, ci mai degraba ii mangaiau faţa,ochii inchisi, mana se ducea tacticos la gura, si tigara incepea sa fie fumata...picioarele erau desculte pe cimentul de la intrarea restaurantului si parea si ele cu pedichiura lor rosie care nu putea sa nu aduca un plus de culoare acestui peisaj ca iubesc ploaia mai mult decat orice altecva...
ma intreb si eu care o fi secretul sa ajungi sa ignori si sa accepti ploaia...

ce a fost si ce-a ajuns

Citeam mai devreme pe un site despre asfaltul din vama veche..comentariile aferente spun totul...daca am ajuns sa facem strada asfaltata in vama veche, de ce nu am ajunge sa construim ceva de genu si prin curtea Muzeului Satului ca solutie pentru fluidificarea traficului...sau o ruta ocolitoare prin parcul Herastrau ca nu mai pierdem atata vreme la semafoare...Bucurestiul nu are nevoie de spatiu verde asa cum noi nu avem nevoie sa ne fie luat acest loc Vama Veche si ceea ce inseamna pentru unii.

E ciudat ca tocmai vorbeam ieri cu niste spanioli si incercau sa se gandeasca daca la ei poti dormi seara pe plaja si sa te trezesti dimineata in galagia valurilor si caldura primelor raze de soare.Nu au asa ceva pentru ca este interzis.Atunci nu e mai bine sa nu aiba asa ceva, sa nu stie ce inseamna sa pierzi o chestie de care te-ai bucurat unoeri si pe care ai repeta-o cu cea mai mare placere?intotdeauna libertatea ta trebuie sa interfereze intr-un mod nepotrivnic cu libertatea altora care dispun de ea intr-un mod nefast...Unde vor mai fi diminetile cand astepti rasaritul in acordul melodiei What a Wonderful world de la Louis Armstrong? sau mai bine am putea striga toti what a wonderful "asfalt" .... e trist ce se intampla si mai ales interesele ascunse care se afla in spatele fiecarui proiect urban....si de ce banii aceaia trebuiau neaparat investiti intr-o sosea care sa treaca exact prin plaja de la Vama Veche...Si nimeni nu face nimic si nu se va intampla nimic...ca "s-a stricat vama deja" si pitzipoancele si cocalarii trebuie sa mai schimbe si ei peisajul de mama si fitzele de acolo, numai ca...nu puteau intra cu masina exact pana la malul marii;acum daca au sosea or sa stie sa profite mai bine de pe urma ei..
si in concluzie un comentariu gasit pe pagina unde am citit si despre asfaltul din vama veche arata exact ce devine incet incet Vama si cine incearca sa o schimbe:

"Asta e din categoria “deci se poate”… Probabil ca vreo pitipoanca i s-a plans lu’ ta-su’ ca nu poate merge cu tocurile pe “aleile” alea pline de pietricele si nisip (si ocazional balti, dupa cate vreo ploaie)… asa ca… domnul “Tata de Pitzi” a facut pe dracu-n patru si a inceput sa-i faca alee fetii… pentru ca, daca la vara o s-o duca in Vama cocalaru’ cu BMW alb, cu numar de genul CT 69 SEX, sa poata saraca sa mearga in voie sa manance “ceva usor” la Corsaru’… si apoi sa danseze in “club” la Ovidiu…"

Doar un scenariu

Uneori imaginatia se joaca cu noi...cream scenarii, mai mult sau mai putin plauzibile, avand ca temei o stare de bine...

Doua fete asteptau tramvaiul, 4 masini care asteptau la semafor...era rosu...soferul celei de a 2a masini care astepta la stop, iese din masina si incepe sa dea cu pumnii in portiera soferului din dreapta....In 2 secunde toti oamenii care se aflau in cele 4 masini ies, si incep sa se bata...sau cel putin sa intervina intre agresor si cel a carui masina fusese lovita. Agresorul, aparent un familist normal, cu 2 copii care incep sa planga nu poate fi oprit, intervine insa sotia luic care incearca sa explice ca sotul are probleme si isi cere scuze pentru tot ce s-a intamplat...nu s-a intamplat nimic, erau doar 4 masini care asteptau la semafor, si care dupa 2 minute au plecat intr-o liniste totala...cateodata imaginatia chiar iti joaca feste
Intr-un tramvai in acceasi noapte alte 2 fete se aseaza pe cele 2 scaune gasite libere si incep sa vorbeasca.In discutie intervine un tip ciudat care incepe sa povesteasca de petrecerile burgheze unde se duce si daca nu vor si ele sa vina.Sunt acele petreceri unde toti tinerii cu bani incearca sa treaca intr-o alta lume cu o stare de bine platita...inainte sa plece le lasa un mic cadou..dar starea de bine nu vine singura, trebuie intotdeauna sa platesti...ahh era un vis...nimic nu se intampla cu adevarat, doar prea multa imaginatie

messy

Nu este loc pentru ordine..amintirile vin din trecut, si gandurile razlete de zi cu zi de concretizeaza intr-o ordine aleatorie. Din septembrie incoace, s-a creat o noua ordine, o noua lume, unde adesea ma simteam la distanta, comentand si criticand tot ce ma inconjura. Partial ordinea mea noua, se compune tot din elemente trecute, care incearca sa se concretizeze in ceva care sa poata sa ma faca sa plec in continuare in cautarea unui sens...
3 luni trec repede.3 luni departe de casa sunt de fapt cele 3 luni in care notiunea de timp nu-si are locul..timpul zboara si tu zbori odata cu el.
momente traite, fara sens, fara o ordine care sa le puna cap la cap....te trezesti seara dansand pe mese intr-un bar care dimineata e cofetarie, iei le datorie apa si tic-tac de la magazinul arab, mananci o pseudo-supa in care plutesc 2 ciuperci odioase la restaurantul vietnamez, te cauti de 30 de centi pentru o nevoie fiziologica urgenta unde cateodata mai primesti si cate o bomboana, stai rezemat de geamul de la tramvai si vine alt tramvai din fata a carui oglinda retrovizoare intra exact in geamul de care stai rezemat(pe o straduta unde abia au loc 2 masini), copii incep sa zbiere, tramvaiul se opreste intr-un loc de care habar nu ai..insa mergi tot inainte....lumea bea pe strazi si cateodata in loc de geanta un accesoriu necesar este halba de bere...
si dupa 3 luni intr-o seara geroasa cand nici nu poti sa vorbesti, te intorci si un tip, aparent normal, se plimba gol pe strada..dupa 10min o masina se opreste in fata ta, din ea iese acelasi tip gol, te priveste, si se urca si demareaza in cea mai mare viteza..mai are sens sa mai continui..tipul a plecat creand o noua bucata din ordinea mea existentiala....se intampla in bruxelles

Linistea contrariilor

Ai stat vreodata si te-ai intrebat ce inseamna cu adevarat linistea?de unde vine si unde se duce?Nimeni nu sta sa se interogheze asupra lucruriilor marunte si aparent simple.O avem, si de ce am vrea sa stim mai mult in ceea ce o priveste. Unii stau insa sa se intrebe asupra formelor pe care le poate capata linistea...eu fac parte din categoria celor din urma, pe principiul ce-am avut si ce-am piedut, si in cautarea linistii perfecte(inca sper sa existe!!!), voi continua cu o analiza mai degraba antropologica a conceptului sus amintit:
-"linistea" serilor din cismigiu, cand freamatul naurii se contopea cu cel al copiilor si al pasarilor pana la retragerea completa din peisaj; era o liniste aparenta intrucat inauntru adevarata liniste se facea simtita:linistea muzicii unei soprane, linistea unor melodii reluate la nesfarsit transpuse in linistea unui pian care era intotdeauna prezent pentru a transpune in acordul notelor sale ceea ce auzea;cateodata linistea aparenta era putin bulversata de sunetul farfuriilor sparte venite de la un etaj de mai sus;
-"linistea" de pe Calea Mosilor;nopti incarcate de sunteul sirenelor de politie, salvare, masini...lucrari urbane.Devenea linistea asumata, intrucat nu mai auzeai nimic foarte curand;
-"linistea" serilor din Drumul Taberei;seri pline de freamatul copacilor care bateau la geam...linistea se arata dupa mult timp sub adevaratul ei chip; pana la urlete si tipetele nevestei batute cu un etaj mai sus.... sa fi fost insa cea mai apropiata forma de liniste traita?
-"linistea" serilor bruxelleze-galagia masinilor care gonez haotic in toate directiile, sunete de sirene, salvari, politie...pisica care miorlaie alaturi... sa fie asta cea mai indepartata forma de liniste traita?
Acum este "liniste"...pentru cateva secunde mi se pare ca intr-adevar s-a asternut "linistea"...este insa doar o liniste a contrariilor; definitia conceptului de liniste isi are originile nu in efectul produs ci in persoana celui care o cauta, sub ce forma o cauta si mai ales unde o cauta...