Cand suntem mici visam sa devenim mari dintr-o data, sa treaca mai repede copilaria, sa putem facem si noi ce fac parintii nostrii.Esti suparat ca esti mic si nebagat in seama...
Cand eram mica imi doream sa ajunga mai repede ziua in care voi putea sa ajung la masa fara sa-mi intind mainile si sa pot vedea ce se afla pe ea. Imi doream sa ajung cat mai sus, pentru ca inca nu stiam ca intotdeauna se va afla ceva si mai sus.Era constiinta simpla a unui copil care credea ca un un concept simplu, cel de inaltime nu era relativ..exista undeva acolo sus totul.Era un vis simplu de copil, iar timpul m-a ajutat sa-l indeplinesc.Visam sa pot alerga toata ziua, sa-mi petrec noptile ca si cum ar fi o continua zi, sa ma joc pana la epuizare, de altfel un concept necunoscut( crezand ca nu am sa ma plictisesc vreodata). Visam sa fiu mare, sa fiu bagata in seama, sa conteze ceea ce spun, sa pot simti ca imi pot argumenta ideile clare pe care aveam impresia ca le detineam ca pe o comoara ascunsa de care nimeni nu era constient.
Ma visam mare, visam ca puteam sa fac orice si ca eram in stare sa cred ca totul tinea de faptul " de a deveni mare". Nu conta ce vis aveai, erai sigur ca odata cu trecerea timpului pe care o asteptai cu nerabdare, totul se va indeplini. Inca nu puteai sa ajungi sa vezi ce se afla pe o masa, dar stiai ca in momentul ca vei fii la acceasi inaltime cu parintii tai, nu avea sa mai conteze nimic.Erai mare si nu-ti mai trebuia nimic..
Era o chestiune simpla de timp sa-ti dai seama ca ai ajuns mare, si parca visele din copilarie erau o banalitate.Ai ajuns in punctul in care totul conteaza si nu poti sa astepti numai ca sa treaca timpul.Continui sa ma joc cu timpul, crezand ca de data asta as putea sa-l opresc.
Am ajuns sa ma joc cu concepte, idei, care vor fi intotdeauna mai mari ca mine. Am ajuns sa cred ca poate nu mai pot sa-mi visez viata ci doar trebuie sa o accept asa cum este ea....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu