De multe ori am un joc absurd pe care-l joc cu mine insami.Ma intreb acum ce voi face la anul pe vremea aceasta(poate au multi acest joc, dar tin sa precizez ca este al meu si e special).Anul trecut ma intrebam cu siguranta pe unde ma vor mai purta pasii anul acesta. Cred ca pe la inceputul lunii martie, stiam ca voi schima cu siguranta peisajul...in rest totul era la fel de neclar.
Cand eram mica ma intrebam ce o sa ma fac cand voi fi mare...Sunt Mare.Ma intreb cand am crescut si am ajuns sa urasc sa iau decizii de om matur.Ma aflu la mijloc de drum intre lucruri concrete si o aparenta a lor. Acum nu ma ma intreb ce o sa fac cand o sa fiu mare-Interogatiile au trecut de partea lor. Am oameni in jur care nu uita niciodata sa-mi repete la nesfarsit: ce faci? ce ai vrea sa faci?dar chiar nu te-ai gandit unde vrei sa ajungi? Intrebarile acestea imi provoaca un dezgust existential si mai mare. In afara ca sunt mereu in cautarea unui sens existential cat de cat reconfortant, acest univers fragil trebuie sa fie mereu zdruncinat.Deocamdata intrebarile lor sunt retorice...Nu ar fi mai bine sa raspundem clar si sincer..nu am nici cea mai vaga idee ce vreau sa fac, nu stiu unde voi fi maine si ce voi face poimaine, nu stiu ce caut aici si unde as vrea sa fiu...Viata poate a inceput acum 23 de ani cu un NU, care se va transforma la un moment dat in DA si voi putea raspunde tuturor intrebarilor.
Oamenii au sisteme de preferinte bine stabilite, eu inca ma ocup de ierarhizarea lor pentru a avea ce alege la urma.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu