Ploaia a acoperit deja Bucurestiul si a pus stapanire pe mine inducandu-mi o stare si mai ciudata decat de obicei, fara prea multe ganduri inoportune insa cu reflectii subtile pe ici, pe colo. Pe o asemenea vreme, realizez ca atunci cand te simti singur nu este niciodata nimeni langa tine..si avea dreptate cine mi-a zis asta mai mult, desi o contraziceam cu vehementa fiind ferm convinsa de contrariul acestei afirmatii..Asa ceva nu este posibil..Si uite ca m-am inselat...Ma bucur intotdeauna cabd am dreptate, si ma simt bine cu convingerile mele fie ele aberante sau nu...dar recunosc cand ma insel si perspectiva mea optimista asupra lucrurilor devine o apa de ploaie. Acum stiu de ce nu pot recunoaste anumite lucruri, nu pot afirma validitatea lor si realizabilitatea lor.Poate fi datorita unei superstitii tampite dar care nu a dat gres, mai bine sa vad lucru implinit decat sa mai cad inca o data prada iluziilor...Unele lucruri mai bine raman nespuse..de ce trebuie sa stie lumea tot ce se intampla..ce mai conteaza detaliile intr-o forma fara fond care devine vizibila?
Imi vine sa urlu dar nu stiu ce ma impiedica.poate faptul ca voi izbucni intr-o tuse interminabila..si o voi lua iar de la capat...Imi doresc sa plec acum, sa nu ma mai intorc, sa nu ma mai intereseze, sa nu-mi mai pese....In aceste momente oricum lumea mea este cu fundul in sus, nu stiu cand va fi ordine pentru ca in curand totul va fi pus in cutii, totul va fi strans pentru a pleca in alta parte, pentru a regreta locul pe care-l voi parasi, pentru ca dintr-o stupiditate umana..care nu ar trebui sa mai existe...te atasezi pana si de cel mai minor lucru care-ti sta in cale si mai ales de unele lucrui materiale a caror perisabilitate oricum va fi simtita odata. alors apres moi le deluge ....si voi inceta sa-mi mai pese
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu