-spectacol in parc..mai degraba circ pentru copii intrucat majoritatea spectatorilor nu pareau sa aiba mai mult de 10 ani -pe o strada centrala, un fel de Victoriei bucuresteana, un domn, in jur de 60 de ani isi plimba catelul si a profitat de plimbarea cotidiana pentru a s-i face nevoile;si catelul parea uimit de faptul ca stapanul isi insusise comportamentul canin..i era rusine sa-l priveasca sau statea de paza... -noua moda la fetele de 15 ani:boxerii peste blugi... ori au uitat ordinea in care trebuie sa si puna hainele dimineata, ori moda nu mai are nici o limita:))))
Soare si senin, chef de viata.Semnele unei saptamani care a inceput si s-a sfarsit pe masura.Bruxelles este un oras frumos in lumina soarelui si a cerului senin.Detaliile minore din jur iti par niste obiecte de studiu de o importanta neobisnuita.Mi-a zambit din nou cand am trecut azi pe langa ea, dar parca acum incep sa observ cu adevarat ce se intampla in jur...c'est aussi mon fabuleux destin qui m'attend...
Din ciclul se intampla si pe la altii, mai precis in Bruxelles.
Te duci la film.Coada mare inauntru.Ceva mi se pare in neregula, vazand ca toata lumea se pregatea sa plateasca cu cardul.Mai bine intreb daca pot plati normal,fara sa fac coada la bancomat.Cine stie poate merge mai repede.NU, trebuie sa iesi din cladire, sa mai mergi inca 20 de m pana la cealalta intrare a cinematografului.Ajungi in cele din urma sa cumperi bilet, dupa ce filmul incepuse deja de 5 min.Vrei sa intri in sala, numai ca se pare ca sala unde se deruleaza filmul este: de "l'autre coté".Revi de unde ai plecat, iti rupe biletul, mai urci 2 etaje si in cele din urma, confortabil asezat, mai urmaresti inca 10 min de publicitate.Oare de ce publicitatea nu putea fi lasata de l'autre cote? In ciuda micilor neintelegeri birocratice care ne omoara cu zile, vremea isi arata o faţă mai putin necunoscuta de cateva zile.Cald, senin, si soare...
-mesaje subliminale ale unei arogante exprimate prin toti porii; -o voce pierduta, inecata intr-o tuse seaca; -o amabilitate debordanta ascunsa in spatele unui chip de nedeslusit; -a little star watching me from far far away; - a reason to be myself; -un detail qui tue; -covering letters, covering a person i don't really know; -motivation for Green Peace; -protege moi; -somn dorit, visat, imposibilitate de a visa cu adevarat; -o neasteptata liniste venita de sus; -niste nori care se misca cu viteza neinchipuita a vantului noptii. -e noapte.e tarziu.Unii ar trebui sa doarma.Unii dorm.Unii isi doresc asta.Unii viseaza cu ochii deschisi...
Incerc sa dorm.Incerc sa ma trezesc.Nu stiu cat am reusit sa dorm.Stiu ca lumea vorbea, era mult zgomot, tramvaiele deja incepusera sa circule.Era noapte si nu desluseam printre zgomotele noptii voci familiare care sa ma lase sa ma apropii.Ramasesem in mijlocul drumuluil fara sa stiu unde sa ma duc.Vedeam o lumina in negura noptii dar mi se parea ca se indeparteaza cu fiecare pas pe care-l faceam spre ea.Trebuia sa caut un drum de iesire si nu-mi venea nimic in minte.Nu vedeam unde sa ma duc. M-am oprit.Zgomotele se auzeau din nou de data asta din ce in ce mai aproape.Nu era nimic familiar in tonalitatea lor dar faptul ca le auzeam ma facea sa ma simt in sigu. Era cald, mult prea cald in jurul meu.Cu siguranta trebuie sa fi avut febra...in curand se facu liniste.Am adormit din nou.Vocile disparusera in negura noptii.Tramvaiele trebuie sa fi disparut si ele...
De multe ori am un joc absurd pe care-l joc cu mine insami.Ma intreb acum ce voi face la anul pe vremea aceasta(poate au multi acest joc, dar tin sa precizez ca este al meu si e special).Anul trecut ma intrebam cu siguranta pe unde ma vor mai purta pasii anul acesta. Cred ca pe la inceputul lunii martie, stiam ca voi schima cu siguranta peisajul...in rest totul era la fel de neclar.
Cand eram mica ma intrebam ce o sa ma fac cand voi fi mare...Sunt Mare.Ma intreb cand am crescut si am ajuns sa urasc sa iau decizii de om matur.Ma aflu la mijloc de drum intre lucruri concrete si o aparenta a lor. Acum nu ma ma intreb ce o sa fac cand o sa fiu mare-Interogatiile au trecut de partea lor. Am oameni in jur care nu uita niciodata sa-mi repete la nesfarsit: ce faci? ce ai vrea sa faci?dar chiar nu te-ai gandit unde vrei sa ajungi? Intrebarile acestea imi provoaca un dezgust existential si mai mare. In afara ca sunt mereu in cautarea unui sens existential cat de cat reconfortant, acest univers fragil trebuie sa fie mereu zdruncinat.Deocamdata intrebarile lor sunt retorice... Nu ar fi mai bine sa raspundem clar si sincer..nu am nici cea mai vaga idee ce vreau sa fac, nu stiu unde voi fi maine si ce voi face poimaine, nu stiu ce caut aici si unde as vrea sa fiu...Viata poate a inceput acum 23 de ani cu un NU, care se va transforma la un moment dat in DA si voi putea raspunde tuturor intrebarilor. Oamenii au sisteme de preferinte bine stabilite, eu inca ma ocup de ierarhizarea lor pentru a avea ce alege la urma.
