......

fericirea era ascunsa intr-o clipa...a trecut...m-am hranit cu iluzia ei pana am cazut din nou.Incerc sa o pot recupera dar nu mai gasesc drumul, nu mai ajung la ea, nu mai am vise care sa-mi reitereze starea de beatitudine pierduta....o stare creata, o plasmuire a imaginatiei in cautare de perfectiune...
oricum de trait, traim la nivel teoretic, ne hranim cu concepte, care ne determina sa speram, sa visam...practic, nu stiu ce e sa traiesti cu adevarat, nu stiu ce e adevarat, nu stiu sa fi ajuns sa o constanta la care sa te poti raporta de fiecare data si care sa te ajute sa te ridici, sa o iei de la capat...
este doar inceputul unui nou drum..desi am alergat spre altceva, aparent ma aflu in acelasi punct..maine ma voi ridica din nou..de data asta nu stiu spre ce alerg, dar cu siguranta imi voi da seama la un moment dat ca am cazut prada aceluiasi joc..isn't it funny that life's a bitch?

Linistea contrariilor

Ai stat vreodata si te-ai intrebat ce inseamna cu adevarat linistea?de unde vine si unde se duce?Nimeni nu sta sa se interogheze asupra lucruriilor marunte si aparent simple.O avem, si de ce am vrea sa stim mai mult in ceea ce o priveste. Unii stau insa sa se intrebe asupra formelor pe care le poate capata linistea...eu fac parte din categoria celor din urma, pe principiul ce-am avut si ce-am piedut, si in cautarea linistii perfecte(inca sper sa existe!!!), voi continua cu o analiza mai degraba antropologica a conceptului sus amintit:
-"linistea" serilor din cismigiu, cand freamatul naurii se contopea cu cel al copiilor si al pasarilor pana la retragerea completa din peisaj; era o liniste aparenta intrucat inauntru adevarata liniste se facea simtita:linistea muzicii unei soprane, linistea unor melodii reluate la nesfarsit transpuse in linistea unui pian care era intotdeauna prezent pentru a transpune in acordul notelor sale ceea ce auzea;cateodata linistea aparenta era putin bulversata de sunetul farfuriilor sparte venite de la un etaj de mai sus;
-"linistea" de pe Calea Mosilor;nopti incarcate de sunteul sirenelor de politie, salvare, masini...lucrari urbane.Devenea linistea asumata, intrucat nu mai auzeai nimic foarte curand;
-"linistea" serilor din Drumul Taberei;seri pline de freamatul copacilor care bateau la geam...linistea se arata dupa mult timp sub adevaratul ei chip; pana la urlete si tipetele nevestei batute cu un etaj mai sus.... sa fi fost insa cea mai apropiata forma de liniste traita?
-"linistea" serilor bruxelleze-galagia masinilor care gonez haotic in toate directiile, sunete de sirene, salvari, politie...pisica care miorlaie alaturi... sa fie asta cea mai indepartata forma de liniste traita?
Acum este "liniste"...pentru cateva secunde mi se pare ca intr-adevar s-a asternut "linistea"...este insa doar o liniste a contrariilor; definitia conceptului de liniste isi are originile nu in efectul produs ci in persoana celui care o cauta, sub ce forma o cauta si mai ales unde o cauta...

“Pourquoi l’amour ne suffit pas”

..doar o faza trecatoare de senzatii ciudate...noi filosofii de viata de prin popor adunate incearca sa ma faca sa mi schimb atitudinea prezenta in cautare de noi provocari si experiente.Ma tot intreb ce este fericirea si in ce as putea sa o gasesc eu acum, pentru ca tipurile de fericire din jurul meu nu ma mai incanta deloc si mi-ar placea sa-mi dau seama unde s-a rupt ceva in ganduri vechi si utopice..so...precum o lalea...o lalea boboc, care se indreapta catre soare...si il primeste cu bratele deschise in nucleul existentei sale....intrebandu-ma in continuare care existenta si de sensul ei, raman inca suspendata intr-o faza de pre-adaptare si conformare...pana atunci autismul e in floare...

anything but this moment part II

Cateodata am un chef nebun de a asterne aici toate gandurile mele, vesele sau triste, toate tinand de existenta mea efemera. Respir aerul noptii si imi este bine.As putea spune ca in acest moment sunt fericita, aici si acum, fara alte pretexte si contexte care sa-mi mai coloreze putin viata. Gandurile sumbre si deprimante le las pe mai tarziu, cand poate nu o sa reusesc sa adorm si inevitabil ma voi invarti pe loc prinsa in mrejele lor. Un vecin de al meu sta singur afara, fumeaza si si-a depasit demult doza zilnica de bere. A ajuns sa-si caute fericirea in fiecare seara, aici vis-a-vis de geamul meu, vorbind singur cu pisicile si injurand tantarii. Nimeni nu mai vrea sa bea cu el acum si, cum a ajuns sa-si faca un obicei, in cateva clipe va sforai cu capul pe masa, pentru ca sa se trezeasca in toiul noptii injurand la fel de mult tot ceea ce-l inconjoara si nu mai gaseste cunoscut. E liniste. Imi place sa respir aerul noptii, si sa ma regasesc si sa nu ma mai gandesc ca intr-o saptamana voi fi undeva departe de tot ceea ce iubesc si ma iubeste, de tot ceea ce-mi este familiar si ma accepta, de tot ceea ce m-am legat si acum imi da drumul. Cum spuneam mai demult, urasc sa parasesc oameni si locuri, urasc sa ma mai atasez asa de mult de tot ce se afla in jur.Pur si simplu urasc ca am ales sa fac ceva, pentru ca mai tarziu sa-mi dau seama ca am ales ce trebuie. Imi este frica ca in mijlocul unui context versatil voi deveni si eu asa, si ceea ce trebuia sa caut se va fi pierdut demult.Acum imi dau seama ca aceste pagini virtuale, umplute de cuvinte legate cu sens sau de cele mai multe ori fara, reprezinta spatiul meu de introspectie subtila, care incearca sa scoata ceva la iveala, si sper ca pana la sfarsitul drumului sa fi reusit sa arat ceva.Nu voua, ci in primul rand mie, pentru ca acum mai mult decat as fi facut-o vreodata ma gandesc la mine, raportand-ma la mine si nu la ceilalti. Alteritatea fiintei mele in aceasta seara nu se va face simtita.
PS.Vecinul meu inca nu a adormit..doar a inceput sa vorbeasca in somn...poate somnul meu va fi mai linistit decat al lui...sau daca nu..vom vorbi fiecare la noapte..gandurile mele sumbre le las pe maine...

we can only be our strange self.. si in ultimele zile am simtit o prezenta oligofrenica foarte aproape..eram eu....Sunt mult prea obosita ca sa mai gandesc, sa sper, sa fac planuri, sa analizez, sa meditez, sa aberez, sa fiu eu...O sa se termine curand..Sinele inca trebuie analizat pentru a-si face loc aici, printre oameni, printre alte prezente oligofrenice..dar necesare.

fall into nothing..it's all i seem to do

poate atunci cand nu-mi va mai fi rau, si nu voi mai fi sub efectul pastilelor, amestecul lor, stare de moleseala si amorteala...
poate cand efectul pastilelor va lua sfarsit si a tuturor starilor maladive care au pus stapanire pe mine in ultima vreme si nu ma lasa sa traiesc decat intr-un spatiu claustrat unde nu pot sa respir...
poate cand imi voi da seama ca de fapt atunci cand ai nevoie de cineva, nu e nimeni langa tine...
poate cand voi inceta sa aud zgomotele din capul meu si sa fac planuri...
poate cand voi simti ca pot sa ma opresc fara sa-mi mai fie frica...
poate cand voi reusi sa adorm fara sa inceapa cea de-a doua lume in care ma aflu, a cuvintelor nescrise care asteapta sa se faza lizibile in acest spatiu a carui utilitatea inca o mai caut...
poate cand nu voi mai avea febra pe o caldura insuportabila... si poate atunci cand inchipuirile unei minti bolnave, sedate, care incearca sa-si gaseasca un sens...poate atunci si numai atunci...nu stiu ce va fi si nici nu-mi doresc sa stiu..vreau doar sa fie altfel

the world is turning on and some things are just the way they are

Totul imi pare atat de departe. Un Bucuresti mult prea calduros si care nu-si arata fata decat noaptea(sau cel putin pentru mine). Freamatul nocturn inca ma mai face sa simt ca exista viata si aici si lumea inca nu doarme. Ma plictisesc discutiile cotidiene din autobuze, mirosul orasului, si oamenii care nu-mi inspira nimic. Zilele acestea nu-mi convine nimic, si se pare ca nici nu caut sa ma multumeasca ceva...cad intr-o stare de amorteala totala, paralizanta..nu am nimic de spus, dar ma chinui sa scot cateva cuvinte care sa se lege in propozitii oligofrene pentru a avea o ocupatie...so..i'm awake or it's real?continui sa plutesc pana voi gasi acel ceva...

Eu si lumea..eu si Cioran intr-o dupa amiaza calduroasa de iulie..poate nu e cea mai buna lectura in acest moment, dar substratu are esenta..:" A ramane tampit de catastrofa ta proprie, incapabil sa actionezi sau sa gandesti, cuprins intr-un intuneric rece si apasator, stingher ca in halucinatii nocturne sau singuratic ca in clipele de regret, este a ajunge la limita negativa a vietii, la temperatura absoluta, unde ultima iluzie de viata va ingheta. Si in acest sentiment de sfarseala se va revela sensul adevarat al agoniei, care nu este lupta din fantezie sau pasiune gratuita, ci zbaterea vietii in ghearele mortii cu putine probabilitati pentru viata"(Cioran, Pe culmile disperarii)
Monologul meu catre mine:Unde este lupta din fantezie in aceasta framantare? Sunt aici si am de gand sa imi gasesc locul printre formele multiple din jur..."Cum as vrea sa nu mai stiu nimic despre mine si despre lumea asta" cat as vrea sa stiu totul si sa nu mai mai lovesc de contururi..

WHO AM I TO KEEP THIS GOING
WHO ARE YOU TO BRING ME DOWN
I'M NOT READY FOR THIS WORLD SO LET ME BE
GOODNIGHT.....just before going to bed, so goodnight