Goya and his monsters

Nu stiu de ce imi persista in cap celebra fraza "Somul ratiunii naste monstrii".Poate pentru ca de atatea ori as incerca sa raman rationala, sa cantaresc fiecare situatie de o suta de ori(nu ca nu as face asta mai mereu) pana sa iau o decizie, intrucat nu ma multumeste nimic si cu greu gasesc ceva care sa fie aproape de modelul cvasi-perfectionist pe care tot il caut.
Problema alegerii rationale, a actelor noastre dictate de liberul arbitru, ne lasa intotdeauna prada contextualizarii si a recontextualizarii reiterate.
Sa presupunem ca ne aflam in fata a doua perechi de pantofi care ne plac foarte mult si nu stim pe care sa ii luam, intrucat nu avem bani decat de o singura pereche.Personal nu voi lua nici una.Pentru ca ratiunea mea bolnava, sau nu numai imi spune ca voi gasi ceva care sa-si merite si mai bine banii. Incerc sa gandesc, sa rationez,si stiu ca nu fac asta oricat m-as minti. Incerc sa ma tin distanta si aparent indiferenta, pentru a pastra ceva din mine care incerc sa arat pentru a ascunde poate altceva. Sunt prada propriului joc maladivo-rational, impus de mine.
Atunci cand ratiunea mea doarme, clar apar monstrii lui Goya. Inca ma mentin in pozitia de a analiza si a reanaliza si a fi refractara pasagerilor clandestini care apar si dispar, ca intr-un joc cu suma nula.