friday

ieri/azi/maine

De multe ori am un joc absurd pe care-l joc cu mine insami.Ma intreb acum ce voi face la anul pe vremea aceasta(poate au multi acest joc, dar tin sa precizez ca este al meu si e special).Anul trecut ma intrebam cu siguranta pe unde ma vor mai purta pasii anul acesta. Cred ca pe la inceputul lunii martie, stiam ca voi schima cu siguranta peisajul...in rest totul era la fel de neclar.

Cand eram mica ma intrebam ce o sa ma fac cand voi fi mare...Sunt Mare.Ma intreb cand am crescut si am ajuns sa urasc sa iau decizii de om matur.Ma aflu la mijloc de drum intre lucruri concrete si o aparenta a lor. Acum nu ma ma intreb ce o sa fac cand o sa fiu mare-Interogatiile au trecut de partea lor. Am oameni in jur care nu uita niciodata sa-mi repete la nesfarsit: ce faci? ce ai vrea sa faci?dar chiar nu te-ai gandit unde vrei sa ajungi? Intrebarile acestea imi provoaca un dezgust existential si mai mare. In afara ca sunt mereu in cautarea unui sens existential cat de cat reconfortant, acest univers fragil trebuie sa fie mereu zdruncinat.Deocamdata intrebarile lor sunt retorice...
Nu ar fi mai bine sa raspundem clar si sincer..nu am nici cea mai vaga idee ce vreau sa fac, nu stiu unde voi fi maine si ce voi face poimaine, nu stiu ce caut aici si unde as vrea sa fiu...Viata poate a inceput acum 23 de ani cu un NU, care se va transforma la un moment dat in DA si voi putea raspunde tuturor intrebarilor.
Oamenii au sisteme de preferinte bine stabilite, eu inca ma ocup de ierarhizarea lor pentru a avea ce alege la urma.

ziua in care mi-am bagat picioarele(propriu/figurat)

Si la intrebarea fetisul tau care ar fi, ca raspuns la fetisul felinarelor, de pe blogul lui Alex...

ar fi cam urmatorul, cu precizarile ca nu este un fetis...se mai intampla sa faci poze la picioare:D

sa fie oare primavara?

printre nori si ploaie, primavara incepe sa se faca simtita.drumul e greu, dar sigur..De 2 zile ma trezesc intr-un soare orbitor, si chiara daca nu dureaza prea mult, stiu ca primavara e undeva pe aproape...

ce este fiinta?

Dupa 4 ani stau si ma intreb..este vorba de regres sau progres?...Au trecut 4 ani cautand ceva,..am ajuns aici cautand tot acel ceva.Nedefinit, imuabil, nepieritor.
Incerc sa-mi dau seama daca este vorba de prezent sau de trecut.Traiesc acum pentru a trai intr-un deja-vu al fiintei.Se intampla lucruri concrete(merg la cinema, vad ultimele 2 filme care in momentul prezent si-ai si disputat oscaruri-le, me intrebi de ce mi-a placut mai mult Slumdog millioniare sau Benjamin Button), si a 2a zi la facultate ma trezesc vorbind despre logos.Nu ma intreb ce e in neregula..ma intreb daca cumva am oprit timpul si de 4 ani incoace ma tot intreb ce vroia Parmenide sa zica...
Nu in jurul acestei rostirii, a acestei ordini ascunse din spatele aparentelor lucrurilor se afla tot sensul existentei noastre? Poate nu are rost nimic din ceea ce facem, ce am vrea sa facem.Trebuie doar sa stam sa ne intrebam ce este fiinta.In acest context intervine Parmenide care spune ca fiinta este; nefiinta nu poate fi gândită. (un zambet la seminar nu te ajuta mereu sa iei o steluta..fiinta era mai presus de zambet)..ma refer aici la colegii/colegele care incercau sa treaca mai presus de fiinta cu un loc in prima banca si cu un zambet mai sus de decolteu...
Poate locul meu nu este aici.Am ramas de fapt suspendata in timp, si nu am reusit sa gasesc drumul mai departe...Hiedegger imi zambaste de pe coperta cartii de pe birou care asteapta sa fie citita zilele astea( Eseuri si conferinte).Intre timp mai am o problema de rezolvat cu Platon si al sau Banchet..mai bine zis cu al sau elogiu despre iubire, numai ca tot acum 4 ani, am aflat ca nu exista decat o aparenta inselatoare...
"prin afirmarea identitatii, caci ceea ce este nu poate sa nu fie, iar ceea ce nu este nu poate sa fie – pentru ca fiinta a fost este si va fi."Parmenide...si deschid Heidegger "Ce inseamna a gandi?"dar asta este alta poveste..nu vreau sa deconstruiesc totul intr-o seara
va urma...poate cand voi intelege ca"omul poate gandi in masura in care ii este permis"...unora le este permis sa gandeasca prea mult...

vise(partea 1)

Cand suntem mici visam sa devenim mari dintr-o data, sa treaca mai repede copilaria, sa putem facem si noi ce fac parintii nostrii.Esti suparat ca esti mic si nebagat in seama...

Cand eram mica imi doream sa ajunga mai repede ziua in care voi putea sa ajung la masa fara sa-mi intind mainile si sa pot vedea ce se afla pe ea. Imi doream sa ajung cat mai sus, pentru ca inca nu stiam ca intotdeauna se va afla ceva si mai sus.Era constiinta simpla a unui copil care credea ca un un concept simplu, cel de inaltime nu era relativ..exista undeva acolo sus totul.
Era un vis simplu de copil, iar timpul m-a ajutat sa-l indeplinesc.Visam sa pot alerga toata ziua, sa-mi petrec noptile ca si cum ar fi o continua zi, sa ma joc pana la epuizare, de altfel un concept necunoscut( crezand ca nu am sa ma plictisesc vreodata). Visam sa fiu mare, sa fiu bagata in seama, sa conteze ceea ce spun, sa pot simti ca imi pot argumenta ideile clare pe care aveam impresia ca le detineam ca pe o comoara ascunsa de care nimeni nu era constient.
Ma visam mare, visam ca puteam sa fac orice si ca eram in stare sa cred ca totul tinea de faptul " de a deveni mare". Nu conta ce vis aveai, erai sigur ca odata cu trecerea timpului pe care o asteptai cu nerabdare, totul se va indeplini. Inca nu puteai sa ajungi sa vezi ce se afla pe o masa, dar stiai ca in momentul ca vei fii la acceasi inaltime cu parintii tai, nu avea sa mai conteze nimic.Erai mare si nu-ti mai trebuia nimic..
Era o chestiune simpla de timp sa-ti dai seama ca ai ajuns mare, si parca visele din copilarie erau o banalitate.Ai ajuns in punctul in care totul conteaza si nu poti sa astepti numai ca sa treaca timpul.Continui sa ma joc cu timpul, crezand ca de data asta as putea sa-l opresc.
Am ajuns sa ma joc cu concepte, idei, care vor fi intotdeauna mai mari ca mine. Am ajuns sa cred ca poate nu mai pot sa-mi visez viata ci doar trebuie sa o accept asa cum este ea....

one thought for this day

"Some people can never believe in themselves, until someone believes in them... "

Chaotic

Te trezesti dimineata, si dupa cateva saptamani bune, camera este inundata de ceva luminos..mhh, poate e doar un vis, te gandesti sa te culci la loc, poate acest vis nu se va sfarsi..Insa somul a disparut, ceasul a sunat deja a 4a oara;poate e momentul sa infrunti din nou realitatea si sa faci fata cu brio zilelor ploiase si friguroase.Nu, nu e un vis, soarele a aparut din nou pe cer, e senin, te trezesti din nou la viata

Banal sa vorbesti despre aparitia soarelui, dar avand in vedere ca de cateva saptamani nu s-a mai aratat, acest moment poate fi cu siguranta un motiv bun de sarbatoare.Oamenii sunt mai veseli, poti descifra mai bine ce se intampla in jur, simti ca existi din nou, ca te-ai trezit dintr-un vis ploios care se repeta la nesfarsit si cautai cu disperare o cale de iesire...
Te plimbi, vrei sa opresti timpul, sa furi soarele si sa traiesti intr-o simbioza totala...In curtea unui liceu niste copii joaca elastecul..nimeni nu poate sa intervina in jocul lor... par sa fie cei ma buni prieteni ai soarelui... dar te intrebi pentru cat timp...
Banal sa continui sa vorbesti despre soare;a inceput sa ninga...10 minute sunt alocate unei ninsori ca din povesti;simti ca nu se va mai opri, ca te vei scunfunda din nou...dar nu, ninsoarea s-a oprit, soarele si-a contestat din nou terenul, pentru ca peste putin timp sa inceapa sa ploua.
Nu poti sa nu iubesti aceasta vreme..pentru ca daca nu ai iubi-o, te-ai fi inecat demult:D

......

fericirea era ascunsa intr-o clipa...a trecut...m-am hranit cu iluzia ei pana am cazut din nou.Incerc sa o pot recupera dar nu mai gasesc drumul, nu mai ajung la ea, nu mai am vise care sa-mi reitereze starea de beatitudine pierduta....o stare creata, o plasmuire a imaginatiei in cautare de perfectiune...
oricum de trait, traim la nivel teoretic, ne hranim cu concepte, care ne determina sa speram, sa visam...practic, nu stiu ce e sa traiesti cu adevarat, nu stiu ce e adevarat, nu stiu sa fi ajuns sa o constanta la care sa te poti raporta de fiecare data si care sa te ajute sa te ridici, sa o iei de la capat...
este doar inceputul unui nou drum..desi am alergat spre altceva, aparent ma aflu in acelasi punct..maine ma voi ridica din nou..de data asta nu stiu spre ce alerg, dar cu siguranta imi voi da seama la un moment dat ca am cazut prada aceluiasi joc..isn't it funny that life's a bitch?

happines is not an ideal of reason, but of imagination(Kant)

o incursiune rapida prin ziua de vineri

Din ciclul se intampla in Bruxelles, si de data asta nu in Romania...intr-o zi de vineri, cand te intrebi daca Bruxelles nu se va ineca la un moment dat de atata ploaie, lumea isi urmeaza ciclul normal al vietii. Aceleasi masini care se duc in toate direcţiile, aceleasi feţe la supermarket...Ajungi in fata unui restaurant intalienesc, unde se pare ca regula fumatului interzis inauntru se aplica spre deosebire de alte locuri de aici. Intotdeauna la intrarea restaurantului se afla cineva care isi fumeaza linistit ţigara..astazi in faţa localului se afla o femeie.Existenta ei parea ca se deruleaza intr-o nepasare totala, fata de toti trecatorii care treceau, si care incercau sa se fereasca de ploaia care nu se mai sfarsea.Se poate ca ea sa fi inteles ca la un moment dat legatura ta cu ploaia trebuie sa devina o legatura destul de stransa, sa incepi sa traiesti intr-o simbioza totala, sa o simti a ta, si sa nu ii mai constati de fiecare data aparitia..de ceva vreme zilnica...
ploaia ii crea o lume a ei, picaturile pareau nu ca o deranjau, ci mai degraba ii mangaiau faţa,ochii inchisi, mana se ducea tacticos la gura, si tigara incepea sa fie fumata...picioarele erau desculte pe cimentul de la intrarea restaurantului si parea si ele cu pedichiura lor rosie care nu putea sa nu aduca un plus de culoare acestui peisaj ca iubesc ploaia mai mult decat orice altecva...
ma intreb si eu care o fi secretul sa ajungi sa ignori si sa accepti ploaia...

ce a fost si ce-a ajuns

Citeam mai devreme pe un site despre asfaltul din vama veche..comentariile aferente spun totul...daca am ajuns sa facem strada asfaltata in vama veche, de ce nu am ajunge sa construim ceva de genu si prin curtea Muzeului Satului ca solutie pentru fluidificarea traficului...sau o ruta ocolitoare prin parcul Herastrau ca nu mai pierdem atata vreme la semafoare...Bucurestiul nu are nevoie de spatiu verde asa cum noi nu avem nevoie sa ne fie luat acest loc Vama Veche si ceea ce inseamna pentru unii.

E ciudat ca tocmai vorbeam ieri cu niste spanioli si incercau sa se gandeasca daca la ei poti dormi seara pe plaja si sa te trezesti dimineata in galagia valurilor si caldura primelor raze de soare.Nu au asa ceva pentru ca este interzis.Atunci nu e mai bine sa nu aiba asa ceva, sa nu stie ce inseamna sa pierzi o chestie de care te-ai bucurat unoeri si pe care ai repeta-o cu cea mai mare placere?intotdeauna libertatea ta trebuie sa interfereze intr-un mod nepotrivnic cu libertatea altora care dispun de ea intr-un mod nefast...Unde vor mai fi diminetile cand astepti rasaritul in acordul melodiei What a Wonderful world de la Louis Armstrong? sau mai bine am putea striga toti what a wonderful "asfalt" .... e trist ce se intampla si mai ales interesele ascunse care se afla in spatele fiecarui proiect urban....si de ce banii aceaia trebuiau neaparat investiti intr-o sosea care sa treaca exact prin plaja de la Vama Veche...Si nimeni nu face nimic si nu se va intampla nimic...ca "s-a stricat vama deja" si pitzipoancele si cocalarii trebuie sa mai schimbe si ei peisajul de mama si fitzele de acolo, numai ca...nu puteau intra cu masina exact pana la malul marii;acum daca au sosea or sa stie sa profite mai bine de pe urma ei..
si in concluzie un comentariu gasit pe pagina unde am citit si despre asfaltul din vama veche arata exact ce devine incet incet Vama si cine incearca sa o schimbe:

"Asta e din categoria “deci se poate”… Probabil ca vreo pitipoanca i s-a plans lu’ ta-su’ ca nu poate merge cu tocurile pe “aleile” alea pline de pietricele si nisip (si ocazional balti, dupa cate vreo ploaie)… asa ca… domnul “Tata de Pitzi” a facut pe dracu-n patru si a inceput sa-i faca alee fetii… pentru ca, daca la vara o s-o duca in Vama cocalaru’ cu BMW alb, cu numar de genul CT 69 SEX, sa poata saraca sa mearga in voie sa manance “ceva usor” la Corsaru’… si apoi sa danseze in “club” la Ovidiu…"