o incursiune rapida prin ziua de vineri

Din ciclul se intampla in Bruxelles, si de data asta nu in Romania...intr-o zi de vineri, cand te intrebi daca Bruxelles nu se va ineca la un moment dat de atata ploaie, lumea isi urmeaza ciclul normal al vietii. Aceleasi masini care se duc in toate direcţiile, aceleasi feţe la supermarket...Ajungi in fata unui restaurant intalienesc, unde se pare ca regula fumatului interzis inauntru se aplica spre deosebire de alte locuri de aici. Intotdeauna la intrarea restaurantului se afla cineva care isi fumeaza linistit ţigara..astazi in faţa localului se afla o femeie.Existenta ei parea ca se deruleaza intr-o nepasare totala, fata de toti trecatorii care treceau, si care incercau sa se fereasca de ploaia care nu se mai sfarsea.Se poate ca ea sa fi inteles ca la un moment dat legatura ta cu ploaia trebuie sa devina o legatura destul de stransa, sa incepi sa traiesti intr-o simbioza totala, sa o simti a ta, si sa nu ii mai constati de fiecare data aparitia..de ceva vreme zilnica...
ploaia ii crea o lume a ei, picaturile pareau nu ca o deranjau, ci mai degraba ii mangaiau faţa,ochii inchisi, mana se ducea tacticos la gura, si tigara incepea sa fie fumata...picioarele erau desculte pe cimentul de la intrarea restaurantului si parea si ele cu pedichiura lor rosie care nu putea sa nu aduca un plus de culoare acestui peisaj ca iubesc ploaia mai mult decat orice altecva...
ma intreb si eu care o fi secretul sa ajungi sa ignori si sa accepti ploaia...

ce a fost si ce-a ajuns

Citeam mai devreme pe un site despre asfaltul din vama veche..comentariile aferente spun totul...daca am ajuns sa facem strada asfaltata in vama veche, de ce nu am ajunge sa construim ceva de genu si prin curtea Muzeului Satului ca solutie pentru fluidificarea traficului...sau o ruta ocolitoare prin parcul Herastrau ca nu mai pierdem atata vreme la semafoare...Bucurestiul nu are nevoie de spatiu verde asa cum noi nu avem nevoie sa ne fie luat acest loc Vama Veche si ceea ce inseamna pentru unii.

E ciudat ca tocmai vorbeam ieri cu niste spanioli si incercau sa se gandeasca daca la ei poti dormi seara pe plaja si sa te trezesti dimineata in galagia valurilor si caldura primelor raze de soare.Nu au asa ceva pentru ca este interzis.Atunci nu e mai bine sa nu aiba asa ceva, sa nu stie ce inseamna sa pierzi o chestie de care te-ai bucurat unoeri si pe care ai repeta-o cu cea mai mare placere?intotdeauna libertatea ta trebuie sa interfereze intr-un mod nepotrivnic cu libertatea altora care dispun de ea intr-un mod nefast...Unde vor mai fi diminetile cand astepti rasaritul in acordul melodiei What a Wonderful world de la Louis Armstrong? sau mai bine am putea striga toti what a wonderful "asfalt" .... e trist ce se intampla si mai ales interesele ascunse care se afla in spatele fiecarui proiect urban....si de ce banii aceaia trebuiau neaparat investiti intr-o sosea care sa treaca exact prin plaja de la Vama Veche...Si nimeni nu face nimic si nu se va intampla nimic...ca "s-a stricat vama deja" si pitzipoancele si cocalarii trebuie sa mai schimbe si ei peisajul de mama si fitzele de acolo, numai ca...nu puteau intra cu masina exact pana la malul marii;acum daca au sosea or sa stie sa profite mai bine de pe urma ei..
si in concluzie un comentariu gasit pe pagina unde am citit si despre asfaltul din vama veche arata exact ce devine incet incet Vama si cine incearca sa o schimbe:

"Asta e din categoria “deci se poate”… Probabil ca vreo pitipoanca i s-a plans lu’ ta-su’ ca nu poate merge cu tocurile pe “aleile” alea pline de pietricele si nisip (si ocazional balti, dupa cate vreo ploaie)… asa ca… domnul “Tata de Pitzi” a facut pe dracu-n patru si a inceput sa-i faca alee fetii… pentru ca, daca la vara o s-o duca in Vama cocalaru’ cu BMW alb, cu numar de genul CT 69 SEX, sa poata saraca sa mearga in voie sa manance “ceva usor” la Corsaru’… si apoi sa danseze in “club” la Ovidiu…"

Doar un scenariu

Uneori imaginatia se joaca cu noi...cream scenarii, mai mult sau mai putin plauzibile, avand ca temei o stare de bine...

Doua fete asteptau tramvaiul, 4 masini care asteptau la semafor...era rosu...soferul celei de a 2a masini care astepta la stop, iese din masina si incepe sa dea cu pumnii in portiera soferului din dreapta....In 2 secunde toti oamenii care se aflau in cele 4 masini ies, si incep sa se bata...sau cel putin sa intervina intre agresor si cel a carui masina fusese lovita. Agresorul, aparent un familist normal, cu 2 copii care incep sa planga nu poate fi oprit, intervine insa sotia luic care incearca sa explice ca sotul are probleme si isi cere scuze pentru tot ce s-a intamplat...nu s-a intamplat nimic, erau doar 4 masini care asteptau la semafor, si care dupa 2 minute au plecat intr-o liniste totala...cateodata imaginatia chiar iti joaca feste
Intr-un tramvai in acceasi noapte alte 2 fete se aseaza pe cele 2 scaune gasite libere si incep sa vorbeasca.In discutie intervine un tip ciudat care incepe sa povesteasca de petrecerile burgheze unde se duce si daca nu vor si ele sa vina.Sunt acele petreceri unde toti tinerii cu bani incearca sa treaca intr-o alta lume cu o stare de bine platita...inainte sa plece le lasa un mic cadou..dar starea de bine nu vine singura, trebuie intotdeauna sa platesti...ahh era un vis...nimic nu se intampla cu adevarat, doar prea multa imaginatie

messy

Nu este loc pentru ordine..amintirile vin din trecut, si gandurile razlete de zi cu zi de concretizeaza intr-o ordine aleatorie. Din septembrie incoace, s-a creat o noua ordine, o noua lume, unde adesea ma simteam la distanta, comentand si criticand tot ce ma inconjura. Partial ordinea mea noua, se compune tot din elemente trecute, care incearca sa se concretizeze in ceva care sa poata sa ma faca sa plec in continuare in cautarea unui sens...
3 luni trec repede.3 luni departe de casa sunt de fapt cele 3 luni in care notiunea de timp nu-si are locul..timpul zboara si tu zbori odata cu el.
momente traite, fara sens, fara o ordine care sa le puna cap la cap....te trezesti seara dansand pe mese intr-un bar care dimineata e cofetarie, iei le datorie apa si tic-tac de la magazinul arab, mananci o pseudo-supa in care plutesc 2 ciuperci odioase la restaurantul vietnamez, te cauti de 30 de centi pentru o nevoie fiziologica urgenta unde cateodata mai primesti si cate o bomboana, stai rezemat de geamul de la tramvai si vine alt tramvai din fata a carui oglinda retrovizoare intra exact in geamul de care stai rezemat(pe o straduta unde abia au loc 2 masini), copii incep sa zbiere, tramvaiul se opreste intr-un loc de care habar nu ai..insa mergi tot inainte....lumea bea pe strazi si cateodata in loc de geanta un accesoriu necesar este halba de bere...
si dupa 3 luni intr-o seara geroasa cand nici nu poti sa vorbesti, te intorci si un tip, aparent normal, se plimba gol pe strada..dupa 10min o masina se opreste in fata ta, din ea iese acelasi tip gol, te priveste, si se urca si demareaza in cea mai mare viteza..mai are sens sa mai continui..tipul a plecat creand o noua bucata din ordinea mea existentiala....se intampla in bruxelles

Linistea contrariilor

Ai stat vreodata si te-ai intrebat ce inseamna cu adevarat linistea?de unde vine si unde se duce?Nimeni nu sta sa se interogheze asupra lucruriilor marunte si aparent simple.O avem, si de ce am vrea sa stim mai mult in ceea ce o priveste. Unii stau insa sa se intrebe asupra formelor pe care le poate capata linistea...eu fac parte din categoria celor din urma, pe principiul ce-am avut si ce-am piedut, si in cautarea linistii perfecte(inca sper sa existe!!!), voi continua cu o analiza mai degraba antropologica a conceptului sus amintit:
-"linistea" serilor din cismigiu, cand freamatul naurii se contopea cu cel al copiilor si al pasarilor pana la retragerea completa din peisaj; era o liniste aparenta intrucat inauntru adevarata liniste se facea simtita:linistea muzicii unei soprane, linistea unor melodii reluate la nesfarsit transpuse in linistea unui pian care era intotdeauna prezent pentru a transpune in acordul notelor sale ceea ce auzea;cateodata linistea aparenta era putin bulversata de sunetul farfuriilor sparte venite de la un etaj de mai sus;
-"linistea" de pe Calea Mosilor;nopti incarcate de sunteul sirenelor de politie, salvare, masini...lucrari urbane.Devenea linistea asumata, intrucat nu mai auzeai nimic foarte curand;
-"linistea" serilor din Drumul Taberei;seri pline de freamatul copacilor care bateau la geam...linistea se arata dupa mult timp sub adevaratul ei chip; pana la urlete si tipetele nevestei batute cu un etaj mai sus.... sa fi fost insa cea mai apropiata forma de liniste traita?
-"linistea" serilor bruxelleze-galagia masinilor care gonez haotic in toate directiile, sunete de sirene, salvari, politie...pisica care miorlaie alaturi... sa fie asta cea mai indepartata forma de liniste traita?
Acum este "liniste"...pentru cateva secunde mi se pare ca intr-adevar s-a asternut "linistea"...este insa doar o liniste a contrariilor; definitia conceptului de liniste isi are originile nu in efectul produs ci in persoana celui care o cauta, sub ce forma o cauta si mai ales unde o cauta...

am i ever going to stop running?????

daca el si-a uitat umbrela mie mi-a fost furata

Daca Nietzsche spunea "mi-am uitat umbrela", o afirmatie aparent banala, afirm si eu cu aceeasi indiferenta nefilosofica:"mi s-a furat umbrela". Pentru cateva secunde de neatentie, o umbrela lasata nesupravegheata, la nici jumatate de metru distanta, dispare. Posesorul ramane perplex, in fata spectacolului cu greu de imaginat...

Gasitorului ii doresc sa aiba parte de cat mai multe ploi...

Nu eram atasata de umbrela mea gri, cu buline albe, care mi-a facut viata mai usoara in cele 3 luni de vreme bruxelleza...Stiam ca la un moment dat venea momentul sa ne despartim, sa ii fac loc alteia noi, care sa treaca prin acelasi vacarm cotidian ca pana acum. Nu se leaga cu greu o legatura cu propria umbrela, doar ca atunci cand nu mai e, ii simti lipsa...simtul proprietatii asupra umbrelei cu buline a fost distrus...
Nu de alta...dar in acea zi, ploua torential.Pe tot drumul spre casa, nu m-am gandit decat la ea, cu fiecare picatura de ploaie, imi aminteam de o umbrela..care odata fusese a mea...

and he's here again

and he's watching...hunting...jumping...

and i wonder

Din ciudateniile Bruxellului, de care nu numai eu sunt mirata,precum si alti spaniloi, francezi, olandezi, intr-un bar de obicei, satisfacerea nevoilor fiziologice costa. Nu conteaza ca la Mc Donald's platesti pentru un meniu 7 euro, toaleta mai adauga la acest pret inca 80 de centi.Spiritul meu revoltat, care inca nu s-a invatat ca poate mai trebuie sa se si relaxeze, a chestionat situatia in cauza.Doamna, de altfel poate la fel de revoltata ca si mine ca i se pune aceasta intrebare, mi-a raspuns pe un ton raspicat, ca de..ea trebuie sa curete dupa fiecare in parte, ce stiu eu.( a se mentiona ca conceptul de a curata dupa fiecare se traduce in a atinge usor cu o carpa colacul wc-ului si apoi ai voie sa intri..acum e curat)...
In baruri, unde de obicei consumul de bere este ridicat la orice ora din zi si din noapte, la fiecare pahar se mai adauga inca 30 de centi...cateodata carpa mai este insotita si de un spray...
Cateodata mai ai ocazia sa te amuzi cu cel care pandeste intrarea persoanelor la toaleta si te lasa sa treci...aici nu mai curata nimeni asa ca nu mai trebuie sa se ridice de fiecare data de pe scaun.
Partea cea mai amuzanta este ca ultima data pentru ca am platit 30 de centi am primit o bomboana mentolata..a 2-a oara in acceasi seara o bomboana cu cocos, si a 3-a oara poate si datorita faptului ca nu mai erau bomboane iar doamna care statea de veghe la buna organizare a toaletei si a curateniei ei, era cu carpa aferenta sa pregateasca intrarea altcuiva..ce puteam sa fac mai bine de cat sa ..run baby, run...iar a 4-a oara cred ca bause si ea suficient incat era din partea casei..Cata bunavointa....

la neige

Da, la Bruxelles ninge. Caderea primilor fulgi de nea creeaza intotdeauna o nostalgie, putin ancestrala a locuri familiale, catre care te intorci mereu cu viteza nemasurabila a gandurilor.
Strada incepe sa se ascunda din ce in ce mai mult sub un covor alb, inca indefinit, care incearca sa-si faca loc intr-un cadru care inca ii pare ostil.Jocul neincetat al fulgilor de nea da nastere unui moment pe care ai dori sa-l tii pentru tine pentru mai mult timp.
Odata cu caderea fulgilor par ca ma scufund si eu intr-o stare de beatitudine , de refugiere, de recuperare a unei iluzii care-mi doresc sa devina realitate.
Bruxelles se ascunde acum sub o imagine alba de a carei efemeritate este si el constient, intrucat ploaia este cea care isi disputa teritoriul zilnic, sau aproape zilnic.
Ce joc absurd, si totodata amuzant sa vezi oameni care trec pe strada si se bucura ca niste copii de acest lucru numit "la neige", un concept destul de straniu pentru ei dealtfel.
Familiaritatea creata de de zapada bruxelleza pare sa fie strans de o familiaritate pe care incearca sa si-o construiasca acum toti acesti oameni care trec pe strada si care-si manifesta sentimente contradictorii fata de ceea ce mie mi se pare la fel de evident si real....

Straduinta arzatoare de a gandi cu sens m-a parasit.
O alta scapare din lumea mea inchipuita, cateodata falsa. Sub o imagine cinica si indiferenta, se ascunde cu totul altceva.Este un fel de refugiu asumat. Este o imagine creata pentru altii.

back or not

Am disparut din peisajul virtual acum ceva vreme.Nu este ceva care tine de mine, ci doar de lipsa unei conexiuni permanente la internet.
Totul pare sa fi intrat intr-o banalitate cotidiana.Nu stiu cand au trecut deja 2 luni de cand ma aflu in Bruxelles, de cand limba mea a incetat sa mai fie limba pe care sa o vorbesc zilnic, de cand a socializa cu toate nationalitatile posibile devine ceva normal, de cand nu mai sunt inconjurata de oameni care sa tineau la mine si ma acceptau asa cum sunt. Nu ma asteptam sa gasesc taramul viselor mele aici,inca totul este departe de visele si inchipuirile bolnave ale imaginatiei mele. Oricum pana sa fiu multumita pe deplin va mai trece ceva vreme.
Inca traiesc acolo si aici in acelasi timp, inca sunt pierduta la intersectia dintre doua lumi, inca incerc sa descopar ceea ce sunt si incep sa devin aici. Inca ma pierd in trecut cu intentia de a zambi in prezent, cu riscul poate de a omite cea ce se deschide in fata. Oricum se pare ca intregul blog, cu toate certitudinile mele si totodata plasmuiri ale realitatii cotidiene, nu este altceva decat o cautare a sinelui, plecat intr-o calatorie la cateva mii de kilometri departare. Nu aveam mari asteptari sa ma regasesc pe deplin aici, dar nimeni nu poate prezice ceea ce se poate intampla in timp. Continui sa ma refugiez in propriile ganduri, sa gasesc confortul si fericirea acolo unde stiu eu mai bine, continui sa fiu cea care eram fara vreo intentie voita de a fi altfel.
pana maine ploaia imi va sterge toate gandurile....