ziua in care mi-am bagat picioarele(propriu/figurat)

Si la intrebarea fetisul tau care ar fi, ca raspuns la fetisul felinarelor, de pe blogul lui Alex...

ar fi cam urmatorul, cu precizarile ca nu este un fetis...se mai intampla sa faci poze la picioare:D

sa fie oare primavara?

printre nori si ploaie, primavara incepe sa se faca simtita.drumul e greu, dar sigur..De 2 zile ma trezesc intr-un soare orbitor, si chiara daca nu dureaza prea mult, stiu ca primavara e undeva pe aproape...

ce este fiinta?

Dupa 4 ani stau si ma intreb..este vorba de regres sau progres?...Au trecut 4 ani cautand ceva,..am ajuns aici cautand tot acel ceva.Nedefinit, imuabil, nepieritor.
Incerc sa-mi dau seama daca este vorba de prezent sau de trecut.Traiesc acum pentru a trai intr-un deja-vu al fiintei.Se intampla lucruri concrete(merg la cinema, vad ultimele 2 filme care in momentul prezent si-ai si disputat oscaruri-le, me intrebi de ce mi-a placut mai mult Slumdog millioniare sau Benjamin Button), si a 2a zi la facultate ma trezesc vorbind despre logos.Nu ma intreb ce e in neregula..ma intreb daca cumva am oprit timpul si de 4 ani incoace ma tot intreb ce vroia Parmenide sa zica...
Nu in jurul acestei rostirii, a acestei ordini ascunse din spatele aparentelor lucrurilor se afla tot sensul existentei noastre? Poate nu are rost nimic din ceea ce facem, ce am vrea sa facem.Trebuie doar sa stam sa ne intrebam ce este fiinta.In acest context intervine Parmenide care spune ca fiinta este; nefiinta nu poate fi gândită. (un zambet la seminar nu te ajuta mereu sa iei o steluta..fiinta era mai presus de zambet)..ma refer aici la colegii/colegele care incercau sa treaca mai presus de fiinta cu un loc in prima banca si cu un zambet mai sus de decolteu...
Poate locul meu nu este aici.Am ramas de fapt suspendata in timp, si nu am reusit sa gasesc drumul mai departe...Hiedegger imi zambaste de pe coperta cartii de pe birou care asteapta sa fie citita zilele astea( Eseuri si conferinte).Intre timp mai am o problema de rezolvat cu Platon si al sau Banchet..mai bine zis cu al sau elogiu despre iubire, numai ca tot acum 4 ani, am aflat ca nu exista decat o aparenta inselatoare...
"prin afirmarea identitatii, caci ceea ce este nu poate sa nu fie, iar ceea ce nu este nu poate sa fie – pentru ca fiinta a fost este si va fi."Parmenide...si deschid Heidegger "Ce inseamna a gandi?"dar asta este alta poveste..nu vreau sa deconstruiesc totul intr-o seara
va urma...poate cand voi intelege ca"omul poate gandi in masura in care ii este permis"...unora le este permis sa gandeasca prea mult...

vise(partea 1)

Cand suntem mici visam sa devenim mari dintr-o data, sa treaca mai repede copilaria, sa putem facem si noi ce fac parintii nostrii.Esti suparat ca esti mic si nebagat in seama...

Cand eram mica imi doream sa ajunga mai repede ziua in care voi putea sa ajung la masa fara sa-mi intind mainile si sa pot vedea ce se afla pe ea. Imi doream sa ajung cat mai sus, pentru ca inca nu stiam ca intotdeauna se va afla ceva si mai sus.Era constiinta simpla a unui copil care credea ca un un concept simplu, cel de inaltime nu era relativ..exista undeva acolo sus totul.
Era un vis simplu de copil, iar timpul m-a ajutat sa-l indeplinesc.Visam sa pot alerga toata ziua, sa-mi petrec noptile ca si cum ar fi o continua zi, sa ma joc pana la epuizare, de altfel un concept necunoscut( crezand ca nu am sa ma plictisesc vreodata). Visam sa fiu mare, sa fiu bagata in seama, sa conteze ceea ce spun, sa pot simti ca imi pot argumenta ideile clare pe care aveam impresia ca le detineam ca pe o comoara ascunsa de care nimeni nu era constient.
Ma visam mare, visam ca puteam sa fac orice si ca eram in stare sa cred ca totul tinea de faptul " de a deveni mare". Nu conta ce vis aveai, erai sigur ca odata cu trecerea timpului pe care o asteptai cu nerabdare, totul se va indeplini. Inca nu puteai sa ajungi sa vezi ce se afla pe o masa, dar stiai ca in momentul ca vei fii la acceasi inaltime cu parintii tai, nu avea sa mai conteze nimic.Erai mare si nu-ti mai trebuia nimic..
Era o chestiune simpla de timp sa-ti dai seama ca ai ajuns mare, si parca visele din copilarie erau o banalitate.Ai ajuns in punctul in care totul conteaza si nu poti sa astepti numai ca sa treaca timpul.Continui sa ma joc cu timpul, crezand ca de data asta as putea sa-l opresc.
Am ajuns sa ma joc cu concepte, idei, care vor fi intotdeauna mai mari ca mine. Am ajuns sa cred ca poate nu mai pot sa-mi visez viata ci doar trebuie sa o accept asa cum este ea....

one thought for this day

"Some people can never believe in themselves, until someone believes in them... "

Chaotic

Te trezesti dimineata, si dupa cateva saptamani bune, camera este inundata de ceva luminos..mhh, poate e doar un vis, te gandesti sa te culci la loc, poate acest vis nu se va sfarsi..Insa somul a disparut, ceasul a sunat deja a 4a oara;poate e momentul sa infrunti din nou realitatea si sa faci fata cu brio zilelor ploiase si friguroase.Nu, nu e un vis, soarele a aparut din nou pe cer, e senin, te trezesti din nou la viata

Banal sa vorbesti despre aparitia soarelui, dar avand in vedere ca de cateva saptamani nu s-a mai aratat, acest moment poate fi cu siguranta un motiv bun de sarbatoare.Oamenii sunt mai veseli, poti descifra mai bine ce se intampla in jur, simti ca existi din nou, ca te-ai trezit dintr-un vis ploios care se repeta la nesfarsit si cautai cu disperare o cale de iesire...
Te plimbi, vrei sa opresti timpul, sa furi soarele si sa traiesti intr-o simbioza totala...In curtea unui liceu niste copii joaca elastecul..nimeni nu poate sa intervina in jocul lor... par sa fie cei ma buni prieteni ai soarelui... dar te intrebi pentru cat timp...
Banal sa continui sa vorbesti despre soare;a inceput sa ninga...10 minute sunt alocate unei ninsori ca din povesti;simti ca nu se va mai opri, ca te vei scunfunda din nou...dar nu, ninsoarea s-a oprit, soarele si-a contestat din nou terenul, pentru ca peste putin timp sa inceapa sa ploua.
Nu poti sa nu iubesti aceasta vreme..pentru ca daca nu ai iubi-o, te-ai fi inecat demult:D

......

fericirea era ascunsa intr-o clipa...a trecut...m-am hranit cu iluzia ei pana am cazut din nou.Incerc sa o pot recupera dar nu mai gasesc drumul, nu mai ajung la ea, nu mai am vise care sa-mi reitereze starea de beatitudine pierduta....o stare creata, o plasmuire a imaginatiei in cautare de perfectiune...
oricum de trait, traim la nivel teoretic, ne hranim cu concepte, care ne determina sa speram, sa visam...practic, nu stiu ce e sa traiesti cu adevarat, nu stiu ce e adevarat, nu stiu sa fi ajuns sa o constanta la care sa te poti raporta de fiecare data si care sa te ajute sa te ridici, sa o iei de la capat...
este doar inceputul unui nou drum..desi am alergat spre altceva, aparent ma aflu in acelasi punct..maine ma voi ridica din nou..de data asta nu stiu spre ce alerg, dar cu siguranta imi voi da seama la un moment dat ca am cazut prada aceluiasi joc..isn't it funny that life's a bitch?

happines is not an ideal of reason, but of imagination(Kant)